Reacții împărțite după petiția „Fără români în funcții publice”! Valeriu Șuhan: „E o jignire la adresa românilor”

Reacții împărțite după petiția „Fără români în funcții publice”! Valeriu Șuhan: „E o jignire la adresa românilor”
Reacții dure la petiția „Fără români în funcții publice”! Șuhan: „Este o jignire la adresa românilor” / Foto: Alephnews.ro
Publicat: 01/04/2021, 12:24
Actualizat: 02/04/2021, 08:14

Adrian Sârbu, patronul Aleph, a declarat că petiția „Fără români în funcții publice” a fost doar o păcăleală de 1 aprilie, care a pus însă toată țara pe gânduri: „Este atât de real cât este fake”.

Știrea inițială. Un ONG a lansat petiția „Fără români în funcții publice”, prin care se cere „crearea unei comisii prezidențiale care să identifice la nivel mondial cei mai buni specialiști în domeniile de competență deficitare din administrarea României”.

Diana Șoșoacă a răbufnit după ce a citit textul petiției!

„Ce român și ce trădător își mai poate dori să fie condus de străini? Ce reușite a avut președintele Iohannis, în afară că a dezbinat România, pas cu pas, cu guvernul lui. Unicul parlamentar care mai luptă pentru România sunt eu. La acest moment, avem, de 31 de ani, conducere străină, cu ordine primite din afară, prin plicuri, care vin via Berlin-Viena-București.

Șoșoacă: „Iohannis și Barna, în spatele mișcării!”

Am un mesaj pentru cei ce au semnat petiția: Să lase politica anti-română deoparte. Din plenul Senatului am menționat că avem legi pentru apărarea oricărei etnii, dar nu avem pentru apărarea românilor. E bine că vedem și noi care sunt trădătorii și cine sunt cei manipulați.

În spatele acestei mișcări avem doi protagoniști: Iohannis și Barna”, a spus, la Aleph News, senatoarea Diana Șoșoacă.

FRFP susține că statul român este „cangrenat de corupție și impostură și s-a riducat cu aportul decisiv al unor străini”.

Cei de la FRFP vor fi invitați joi, de la ora 21.00, în emisiunea ȘTIU de la Aleph Tv, pentru a-și exprima punctele de vedere.

Sorina Matei: „Eu sunt pro”

„Sunt contra, nu pentru că aș fi eu cine știe ce naționalist convins. E adevărat că nu ne pricepem la funcții publice. Primul prim-ministru al României a fost asasinat, primul rege al României, născut în țară, Carol al II-lea știm în ce situație ne-a lăsat. Primul președinte al României l-am executat în decembrie. Nu poți să înveți dacă nu exersezi”, spune jurnalistul Răzvan Țupa.

„Eu sunt pro, pentru că important în această petiție este că va fi eliminată corupția din viața publică și noi vorbim din 2002, de la înființarea DNA de corupția la nivel înalt. Am avut tot felul de inițiative în România care nu au avut succes și cred că asta este singura șansă. (…) Străinii nu fură, fură doar românii”, a spus la Aleph News jurnalista Sorina Matei.

Șuhan: „Este o jignire teribilă pentru români”

Valeriu Șuhan, de la Monitorul Siguranței Cetățeanului, nu este de acord cu această petiție: „Evident, sunt contra acestei propuneri. Nu aș putea semna niciodată o astfel de petiție, pentru că mi se pare că aceasta nu reprezintă numai o jignire teribilă la adresa românilor, dar este și o mare prostie. Fără doar și poate nu aș putea semna așa ceva, mai ales că azi, 1 aprilie, avem 80 de ani de la un masacru teribil care a ucis 3.000 de români, al Fântâna albă. Trupele sovietice de graniță au mitraliat 3.000 de români care încercau să treacă în România”.

Cristian Hoștiuc spune însă că „ar semna o asemenea petiție”: „Ar fi un lucru interesant pentru România, nu spun „bun” pentru că acest lucru ar putea fi văzut la final. Puțină lume știe că mulți ani am avut la conducerea Bursei de Valori București, care este o insituție semi-publică, un polonez. Bursa de Volori București nu avea o expunere internațională și acționarii au adus un polonez. România este o țară extrem de cosmopolită”.

FRFP: „Cu ofițeri israelieni, armata noastră ar impune vecinilor respectul”

„Din 1989, guvernanții ne refuză România curată și performantă la care visam în acel decembrie. Îndurăm o tranziție instalată definitiv peste noi, în beneficiul unei clase politice fără viziune și onoare. Suntem zilnic ostaticii unei administrații haotice, sufocate de nepotism și corupție. Singura lor competență pare a fi îmbogățirea frauduloasă. Jumătate din românii activi au emigrat deja. Nu e prima oară în istorie când înfruntăm epidemia de hoție. Din fericire, înaintașii ne-au lăsat și vaccinul! Statul român, azi cangrenat de corupție și impostură, s-a ridicat cu aportul decisiv al unor străini: germanul Carol ne-a adus independența, italianul Davila ne-a înființat sistemul de sănătate, armeanul Spiru Haret învățământul modern iar englezoaica Maria ne-a dat hotărârea cu care să obținem Marea Unire! La chemarea unor patrioți vizionari, aceștia și alții ca ei au injectat know-how occidental într-o țară înapoiată, ridicând-o la înălțimea potențialului ei. Iată adevăratul patriotism: câțiva ani de fapte concrete, nu secole de discursuri!”, arată Organizația FRFP.

Potrivit autorilor petiției, „România de azi este o mamă apăsată de greutăți și umilințe. Dar cea de mâine? Oricine are un copil bolnav caută cel mai bun specialist, nu o rudă pusă pe improvizații; vrem competență și responsabilitate, nu ”treabă românească”!”.

„O agricultură condusă de specialiști olandezi ar preveni inundațiile și ar reface irigațiile. Cu ofițeri israelieni, armata noastră ar impune vecinilor respectul. Ca primar japonez al Bucureștiului, oricare dintre foștii primari ai Tokyo-ului ar rezolva riscul seismic și șoseaua de centură. Cu o poștă condusă de chinezi, corespondența ar ajunge la timp. Avem datoria să dăm României conducători eficienți, cu experiență verificată și viziune modernă. Doar așa ne putem ridica țara la rangul pe care îl merită printre națiunile Europei. Dacă asta presupune să facem apel la străini, nu e nici o rușine! Cinci milioane de români lucrează deja pentru ei, e timpul ca și câțiva străini să lucreze pentru noi! Nume ca Johannis, Armand, Fritz sau Arafat demonstrează deja că pentru cetățeni, esențială e competența liderilor, nu originea lor! Timpul amânărilor și cârpelilor a trecut! Răul românesc trebuie smuls de la rădăcină!”, se mai arată în petiția lansată astăzi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...